Noi oportunități pe piața muncii din Elveția

Dintotdeauna, pentru români, Elveția a reprezentat o atracție deosebită, atât prin înzestrarea geografică cât mai ales prin calitatea vieții, inaccesibilă cetățenilor Europei de Est. Salariile atractive, foarte buna organizare economică  și administrativă precum și gradul redus de poluare sunt principalele caracteristici care se regăsesc în toate clasamentele internaționale ce plasează Elveția în topul statelor lumii cu cel mai ridicat nivel de trai.

Începând cu 1 iunie 2019 Elveția a eliminat toate restricțiile pe piața forței de muncă pentru cetățenii români și bulgari, oferind posibilitatea românilor de a se stabili și munci în țara cantoanelor, beneficiind de aceleași condiții cu cele ale cetățenilor elvețieni. Astfel, un salariu mediu pe care îl poate câștiga un român în Elveția este de 6000 CHF/lună în domeniul construcțiilor, HR sau retail,  iar în sectorul farmaceutic și cel al serviciilor financiare salariul se situează în medie la 10.000 CHF/lună.

Potrivit legislației elvețiene, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene pot munci în Elveția pe baza unui permis de rezident eliberat de biroul de imigrări din cantonul respectiv. Biroul de imigrări cantonal este singura autoritate responsabilă cu verificarea condițiilor prevăzute de lege, având dreptul deplin de a acorda sau refuza eliberarea unui permis de rezidență. În tot acest proces Confederația are doar un rol consultativ, reprezentând statul elvețian în totalitatea sa, fără însă a putea impune o decizie asupra autorităților cantonale. În urma analizei documentelor cerute de lege, biroul de imigrări poate acorda permisul de rezidență de tip B cu o valabilitate de 5 ani, existând totodată și posibilitatea obținerii unui permis de rezidență  pentru activități desfășurate în Elveția pe o perioadă limitată de timp ( 3 luni – 1 an). La expirarea valabilității permiselor, autoritățile cantoanelor vor putea prelungi durata acestora dacă condițiile prevăzute de lege se mențin.

În plus, legea prevede posibilitatea exclusivă pentru cetățenii statelor membre ale UE de a obține un permis de rezidență în Elveția fără a fi încadrați în muncă dacă îndeplinesc următoarele condiții :

  • Dețin fonduri suficiente pentru a -și asigura un nivel de trai decent;
  • Au încheiat o asigurare medicală care să acopere toate riscurile ( inclusiv accidente);

Dacă aveți nevoie de consultanță juridică specializată în această problemă, inclusiv informații detaliate despre procedurile prezentate pe scurt în acest articol, nu ezitați să contactați echipa noastră de avocați specializați în imigrări și permise de muncă, la datele menționate în secțiunea Contact.

8.10.2019